Pentru prima oară, cred, scriu în limba mea de baștină. Sub acompanimentul muzicii germane, într-o stare melancolică demnă de oarecare francez, cu anticipări și dorințe voioase, care ar descrie Japonia, într-un cuvînt, un buchet de sentimente ce cuprinde toată lumea. Această amintește de ”80 de zile în jurul lumii”. Probabil, Jules Verne și-a pus scopul nu numai sa creeze o aventură, dar și să dee un exemplu de stare, cum apare ea multilaterală.
N-am idee ce voi deveni peste un an, cu atît mai mult peste trei. Nu sunt convis cine sunt nici chiar în clipa aceasta. Nu regret pentru nimic, dar mă simt pustiu. Și aceasta este unica pricină de ce scriu în limba care cel mai probabil nu o s-o înțeleagă prietenii. Unul din ei, cred că o să traducă. Are talent în această chestie. Îmi pare bine că îl cunosc. Îmi pare foarte foarte bine că îl cunosc. Îmi este sprijin moral.
De ce scriu acuma? În tot este un scop. Așa este organizată lumea mea și nu altfel. Pentru a-mi promite mie însumi, să rămîn în mine și cu mine, să nu plîng altcuiva că mă simt singur. E tot vina mea. Pur și simplu devin mai agresiv cu timpul, doar pentru că caut pe cine să învinuiesc pentru modul meu propriu de viață. Așa.